Ce ar fi putut fi Concentrul Autovehicule Brașov? O viziune industrială pierdută

Ce ar fi putut fi? Exercițiul de imaginație care ar fi putut salva industria brașoveană

Probabil că este tardiv și greu de înțeles pentru generațiile de astăzi, obișnuite cu peisajul mall-urilor și al complexelor rezidențiale care au înghițit istoria industrială a orașului. Totuși, o privire onestă în urmă ne arată că nu lipsa de resurse a îngropat coloșii Brașovului, ci lipsa unei inițiative integrate. Un simplu exercițiu de curaj administrativ și viziune inginerească ar fi putut, în al doisprezecelea ceas, să împingă industria brașoveană nu spre colaps, ci spre un viitor competitiv.

Să facem un exercițiu de imaginație raportat la anul 2005. Era un moment de răscruce: se putea observa deja cu ochiul liber că cei doi coloși, ROMAN și Tractorul, se clătinau periculos. În loc să asistăm la dezmembrarea lor bucată cu bucată, o strategie de consolidare ar fi putut schimba totul.

Viziunea: Concentrul Autovehicule Brașov (AB)

Ideea centrală este simplă, dar de o eficiență matematică: fuziunea. Dacă în 2005 ROMAN Autocamioane Brașov ar fi fuzionat cu Uzina Tractorul, s-ar fi născut Concentrul Autovehicule Brașov (AB). Aceasta nu ar fi fost doar o mutare pe hârtie, ci o reorganizare industrială de o amploare fără precedent.

Primul pas logic ar fi fost mutarea întregii activități Tractorul pe platforma „Steagul Roșu”. De ce? Pentru a reuni sub același acoperiș principalele secții vitale: turnătoria, forja, oțelăria, atelierele de prelucrări, presajul și liniile de montaj subansamble. Într-o industrie modernă, fragmentarea înseamnă costuri logistice enorme și pierdere de timp. Prin această concentrare, montajul general ar fi putut aloca eficient o linie pentru tractoare și o linie separată pentru camioane, folosind aceeași infrastructură de bază.

Puterea integrării: De la motoare la vehicule militare

Un holding de o asemenea anvergură ar fi avut forța de a atrage și alte capacități de producție din țară, creând un ecosistem industrial complet. Planul ar fi presupus asimilarea unor puncte strategice:

• Automecanica Mediaș, pentru producția de semiremorci, cisterne și suprastructuri necesare camioanelor ROMAN.

• Automecanica Moreni, integrând producția de blindate amfibii și vehicule militare, oferind astfel o deschidere vitală către contractele de apărare.

• Mecanica Marșa și Mecanica Mizil, pentru producția de șenilate, atât pentru segmentul militar, cât și pentru cel civil.

În acest scenariu, noul Concern ar fi reunit pe aproximativ 100 de hectare tehnologia care în trecut era dispersată pe peste 600 de hectare. Această compactare nu însemna restrângere, ci pragmatism. Însemna eliminarea risipei de energie, a cheltuielilor cu paza și întreținerea unor spații excedentare și, mai ales, crearea unei speranțe reale de a intra pe o piață bazată pe concurență dură.

Creierul operațiunii: INA și resursa umană

Niciun mecanism nu funcționează fără un sistem de control performant. „Moderarea” inginerească a proiectelor ar fi trebuit să revină Institutului Național de Autovehicule (INA). Acesta ar fi avut rolul de a reuni toate institutele tehnice vechi, concentrând inteligența de proiectare într-un singur pol de putere tehnologică.

Constructorul-șef și departamentele de proiectare ar fi asimilat inginerii de la Tractorul, la fel ca și tehnologii specializați. Această infuzie de capital uman ar fi asigurat continuitatea și inovația. Imagineați-vă ce ar fi însemnat să ai la aceeași masă proiectanții de motoare de camion și pe cei de tractoare, optimizând componente comune (punți, reductoare, cabine).

Ce s-ar fi putut întâmpla rău?

Scepticii ar întreba: „Ce se putea întâmpla rău?”. Răspunsul este simplu: nimic din ce nu s-a întâmplat deja prin inacțiune. Din punct de vedere tehnic, eficientizarea ar fi fost uriașă. Doar prin utilizarea unei singure turnătorii la foc continuu, în loc de două care funcționau sub capacitate, eficientizarea întregului proces de producție ar fi crescut cu 100%. Sincronizarea fluxurilor de producție ar fi redus costurile per unitate, făcând produsele brașovene atractive pentru export.

Realitatea de azi: Un peisaj al absenței

Dacă acest proiect ar fi fost implementat, ce ar fi oferit „Autovehicule Brașov” astăzi? Ar fi fost o entitate cu o capacitate industrială extraordinară, capabilă să livreze flote complete de transport, utilaje agricole și tehnică militară modernă. Ar fi susținut probabil vreo 3.000 de specialiști – ingineri, tehnicieni, sudori și operatori CNC – care astăzi fie au plecat din țară, fie lucrează în domenii care nu le pun în valoare pregătirea.

Ce se mai poate face azi? Mai nimic. Platformele sunt parcelate, utilajele au fost, în mare parte, valorificate ca fier vechi, iar expertiza s-a diluat odată cu trecerea anilor.

„E prea târziu!” – este fraza care închide orice discuție. Sau poate că așa suntem „educați” să credem, pentru a nu ne întreba prea apăsat de ce nu s-a dorit salvarea unui simbol național. În inginerie, când un proiect eșuează, facem o analiză post-mortem pentru a învăța din erori. În industria românească, analiza post-mortem ne arată că nu tehnologia ne-a lipsit, ci voința de a uni punctele pe o hartă a eficienței.

Viziunea „Autovehicule Brașov” rămâne astăzi doar un proiect de sertar al imaginației, o dovadă a ceea ce ar fi putut fi „orașul coroanei” dacă pragmatismul ingineresc ar fi învins în fața intereselor imobiliare.