top of page

inginerul.eu / Schiţă  1.3. Lecția Secției 470.: Cum a bătut practica din uzină superficialitatea mea din facultate

Sep 4
3 min read

Updated: Sep 5

Drumul dintre Clădirea Administrativă și Secția de Prototipuri mi se părea tot mai lung în zăpada înghețată din Brașov.

Trecând prin ușile duble de la S470, unde vântul șuiera puternic, am ajuns iar în secția de montaj. Pe culoarul dintre camioanele parțial asamblate erau strânși vreo douăzeci de oameni. Chițoiu urla cu un nerv bizar:

— Nu am piese, nu montez!

De cealaltă parte, Măcelaru răspundea cu o calmă ironie:

— O să ai piese după prânz. Până atunci fă altceva, că sigur ai ce!.


„Ce filtru de aer, băiete?”

Am vrut să mă apropii dar o mână fermă m-a prins de braț:

— Lasă-i să se certe! Tot degeaba... Zi-mi mai bine ce ai de făcut.

Era Nenea Viorel, zis „Bunii”. Un bătrânel trecut de 70 de ani, cu părul complet alb. Era pensionar de 10 ani, dar nu putea sta acasă. „Îmi face nevasta nervii zacuscă dacă stau toată ziua”, glumea el.

— Trebuie să fac suportul ăsta de filtru de aer! i-am răspuns eu, cu urletele lui Chițoiu pe fundal.

— Ce filtru de aer? a întrebat el curios.

— Filtrul de aer! am repetat eu militărește.

Bunii mi-a smuls desenul din mână. S-a uitat o secundă și a bufnit în râs:

— Filtrul de aer de pe sistemul de frânare, băiete!

În secunda doi am realizat gafa uriașă. Încurcasem filtrul de aer al motorului cu cel mult mai mic de pe sistemul de frânare (Wabco). Ca să nu par complet pierdut, am mințit:

— Da, normal!

Bunii a zâmbit cu înțelegere:

— Hai să-l urmărim pe Măcelaru, că s-a terminat bâlciul!


Școala de Prototipuri: De la desen la metal în 30 de minute

Ne-am strecurat în secția paralelă.

— Macelare, a venit copilul ăsta cu suportul! a strigat Bunii.

— Îl fac eu, numai să dau la oameni de muncă! Așteptați! a răspuns Măcelaru din mers.

Când s-a întors, Măcelaru a glumit:

— Hai, băiete, că putregaiul ăsta de moș n-are chef de muncă azi!

Au râs amândoi cu poftă. Eu eram blocat de umorul lor brut de uzină.

Am mers în colțul atelierului și am asistat la magie. Marian a luat o bucată de tablă de 3 mm. A marcat-o, a debitat-o rapid la ghilotină, a trasat linia de îndoire și a trecut-o prin mașina de îndoit. A dat găurile, a tăiat un triunghi de tablă pentru guseul de rigidizare și l-a sudat.

După doar 30 de minute, aveam în față primul meu prototip palpabil.

— Hai să-i facem proba! a spus Bunii.


„Nu merge, copile!” și adevărata inginerie

Ne-am grăbit în hala de montaj și ne-am apropiat de un șasiu masiv de camion. Bunii a potrivit piesa în dreptul găurilor de prindere. S-a uitat atent, a clătinat din cap și a lăsat brațele în jos:

— Nu merge, copile! Nu se potrivește! Trebuia să vină în dreptul la a treia gaură.

În acel moment, ca o fantomă, în spatele nostru a apărut Chițoiu:

— Ce mama naibii faceți aici? Nu se potrivește, așa-i?

Toată mândria mea de inginer s-a prăbușit instantaneu. Dar tonul lui Chițoiu s-a schimbat brusc. Nu mai era agresiv, ci constructiv:

— Nu e vina ta, puștiule! Astea sunt tâmpenii rămase din trecut în desene. Trebuie să modificăm. În zona aia șasiul torsionează puternic. La primul obstacol pe drum, suportul tău o să zboare de acolo!

Bunii a zâmbit:

— Hai, măi Chițoiule, că o rezolvăm, că m-am săturat să tot alezez găuri cu bormașina!

— O rezolvăm, moșule!... Tinere, distanța dintre găuri trebuie mărită cu 7 mm. Mergi la birou, refă desenul și repetăm!

Am fugit spre birou, am făcut modificarea contra cronometru pe calculator și, la ora 10:15, eram înapoi în Hala 470 cu noul desen.

Când am ajuns la șasiu, am rămas mască. Suportul modificat cu cei 7 mm era deja debitat, sudat și montat pe camion, cu tot cu filtru! Oamenii halei nu mai așteptaseră birocrația mea. Lucraseră din instinct.

Chițoiu a trecut grăbit pe lângă mine, m-a bătut puternic pe umăr și mi-a aruncat din zbor o replică pe care nu o voi uita niciodată:

— Hai că facem noi din tine inginer!



Comments


ARTICOLE

bottom of page