inginerul.eu / Schiţă 1.7. Drumul spre București, STAS-uri și profeția din mașină..

După triumful din S470, magia s-a stins brusc, fiind înlocuită de o muncă monotonă și de o birocrație cruntă. Doamna G. m-a luat sub aripa ei și m-a pus cu burta pe normativele de materiale. Ore în șir am căutat prin STAS-uri vechi, îngălbenite de timp, până când desenele mele inițial curate au început să se populeze cu marcaje rigide de sudură și text tehnic: OL52.2K. Săptămâna s-a încheiat însă cu o victorie uriașă: lansarea în producția de serie a noilor suporți de scări. Vineri, imediat după marele eveniment, Mr. S. m-a chemat la el în birou:

— Sebi, vom merge luni la București. Poți?

— Da, sigur că pot! am aprobat eu pe nerăsuflate.

— Conduita e de afaceri, dar lejeră, a continuat Mr. S., privindu-mă peste ochelari. Așa că merge doar un sacou. Și lasă-mi o adresă de unde să te iau, scrie-o aici.

Mi-a întins o coală albă de hârtie. Am notat repede adresa.

— Bun, Sebi, ne vedem luni la 7:30! Să ai un weekend plăcut!.

Poleiul și sacoul de duminică

A urmat un sfârșit de săptămână agitat. Aveam un singur sacou în șifonier și doar două perechi de blugi. Am petrecut ore întregi încercând să le potrivesc, sperând să nu arăt complet ridicol lângă Constructorul Șef al uzinei.

Luni dimineața, la ora 7:20, eram deja în fața blocului. Aerul tăia fața, iar pe jos se așternuse un strat periculos de polei. Stăteam în frig, cu mâinile adâncite în buzunare, așteptând să apară o mașină cu farurile aprinse.

Drumul până la București a fost lung și oarecum tăcut între noi, dar extrem de zgomotos în habitaclu. Mr. S. a vorbit la telefon fără oprire, rezolvând crize de la Brașov din mers, în timp ce șoferul naviga cu atenție prin serpentinele înghețate.

Lumea de dincolo de uzină

Când am ajuns la destinație, în București, Mr. S. a coborât din mașină, m-a măsurat din cap până în picioare timp de două secunde și a dat din cap mulțumit:

— E ok. Hai înăuntru.

Clădirea de birouri aparținea unui nou furnizor de suprastructuri hidraulice: hookloadere și skidloadere, toate importate direct din Germania. Am fost conduși într-o sală de ședințe modernă, unde Mr. S. m-a prezentat oficial: „Sebastian, inginer proiectant”. Mi s-a umflat pieptul de mândrie.

Discuțiile s-au axat pe prețuri și condiții tehnice de instalare, dar momentul meu preferat a fost coborârea în atelierul lor. Am rămas impresionat de curățenie. Față de „infernul” plin de fum și zgură de acasă, aici totul sclipea. Instalațiile erau așezate frumos, ordonat, ca într-o farmacie industrială.

Profeția de la Câmpina

Ne-am luat la revedere și ne-am urcat înapoi în mașină. La ieșirea din București, Mr. S. s-a întors spre mine:

— Sebastian, pe la începutul verii să-mi aduci aminte să-ți facem niște cărți de vizită!

Am dat din cap, aprobând confuz. Cărți de vizită pentru un stagiar?

A urmat un alt val de apeluri. De pe scaunul din spate, am reținut o replică rostită de el cu fermitate: „O să fie Sebastian pe proiectele alea, dar începând cu iulie”.

Trecusem deja de Câmpina când Mr. S. a închis telefonul, s-a întors spre mine și a făcut o pauză lungă, calculată, testându-mi reacția:

— Sebastian... urmează Grupa Motor pentru tine, sau mai bine zis Grupul de Forță. Iar după ce treci și de asta, o să preiei Ansamblul General pentru camioanele 4x2, 6x4, 8x4.

Am rămas mut. Eram complet copleșit. Îmi propunea, practic, harta întregii mele cariere în uzină, aruncându-mă direct la comanda marilor configurații de camioane.

Până să apuc să zic ceva, telefonul i-a sunat din nou. De data aceasta, Mr. S. a vorbit timp de 15 minute într-o engleză absolut perfectă, lăsându-mă și mai uimit de calibrul omului de lângă mine. Când a închis, m-a privit fix:

— Sebastian, tu nu ești din Brașov, așa-i?

— Nu, m-am născut în Mediaș, dar am crescut în Sfântu Gheorghe. Acum ai mei s-au întors în Mediaș.

— Și în Brașov stai în chirie?

— Da.

A dat din cap în tăcere, iar telefoanele au reînceput.

Validarea de la scară

La intrarea în Brașov, în timp ce luminile orașului începeau să se aprindă peste poleiul de pe străzi, Mr. S. a pus telefonul deoparte și mi-a spus cu o căldură rară:

— O să fie bine și o să reușim!... O să te lăsăm acasă și ne vedem mâine dimineață!

Mașina a oprit lin în fața blocului meu. Am pus mâna pe clanța portierei, dar vocea lui m-a făcut să mă opresc:

— Sebastian! Bravo pentru suportul de scări. Azi au montat primele 10 seturi din serie în hală... și merge perfect!

Am coborât pe trotuarul înghețat cu un zâmbet uriaș pe față. Trecusem de Grupa Cabină. Urma Grupul de Forță.