Se repetă scenariul anilor '90? De ce ingineria românească de produs a ajuns aproape de zero și cum ne salvăm prin luciditate

De la colapsul anilor '90 la provocările de azi: Lecția lucidității în ingineria românească

Diferența dintre concret și iluzie este doar o simplă mutare a percepției, bazată pe capacitatea noastră de a recunoaște minciuna. Trăim într-o decadă îndoctrinată cu „obișnuința gustului” care îmbată și anesteziază posibilitatea lucidității. Prin estomparea bucuriilor simple, am asistat la un declin total al capacității de a fi fericiți. În timp ce simplitatea permite o modestie metamorfozată în episoade de reală bucurie, vanitatea închide toate ușile interacțiunii umane.

Fiind un neam structural fatalist, ne permitem astăzi, destul de ușor, o asemănare a fricii actuale de colaps cu prăbușirea socială și industrială din anii '90. Cumva, acel fragment de istorie recentă a fost înecat în apele tulburi ale uitării. Atunci, totul a mers mai departe sub impulsul unei simple inerții, dar spectacolele sadice nu au ezitat să apară.

Anii '90

Castelul de nisip și fildesii elefantului

O agitație spontană, pornită din cruzimea foamei și a incertitudinii, a cuprins străzile prin mișcări de o violență nemaiîntâlnită. Castelul de nisip construit din fabrici, mine și combinate – alături de toate ramurile vitale ale unei societăți împinse în utopia autosuficienței (industrie, agricultură, transporturi, sănătate) – se prăbușea într-o durere spasmică. Era durerea celor care încercau cu disperare să le mai țină încă puțin în viață.

S-a schimbat totul atunci, dar transformarea cea mai cruntă a fost a oamenilor. Baricada îi despărțea pe cei care vătămau de cei care încercau să resusciteze sistemul. Însă „elefantul” de la mijloc era prea mare și prea bătrân ca să își mai poată continua viața în acea formă. În final, ambele tabere au hotărât că cel mai bun lucru de făcut era să îi vândă fildeșii.

Urmarea a fost o luptă continuă a dezorientării:

• Tentative de viziune născute dintr-o neînțelegere totală a noilor reguli de piață.

• O stare cronică de confuzie alimentată de noile tentații capitaliste.

• O perversiune a valorilor de clasă socială.

Trebuie să înțelegem că, în acei ani, diferența socială era făcută de simpla proprietate a unui televizor color. Banalitatea unui aparat electrocasnic scinda total o scară de bloc. Cu toate acestea, armonia – deși începea să se sufoce strânsă de gât de un consumatorism incipient – rezista prin obișnuința de a împărtăși. Un televizor color cu video reușea să strângă o scară întreaga de bloc în jurul unei casete cu un film american, închiriată de la proaspeții bișnitari.

Realitatea tehnică: Unde ne aflăm astăzi?

Astăzi, durerea vine din veștile strigate ca lozinci: că industria se dărâmă, că se pierd locuri de muncă, că mărcile românești au dispărut, că piața muncii este săracă și că lucrurile se vor tulbura la fel ca în anii '90. Sunt doar lozinci sau o prefață a următorilor ani?

Un lucru este clar și dureros pentru comunitatea noastră: astăzi, capacitatea noastră de inginerie este aproape de zero în singurul sens în care ingineria contează cu adevărat – capacitatea de a crea produse proprii.

Un alt aspect punitiv este prăbușirea capacității decizionale în industrie. Nu mai avem o marjă suficientă de decizie în ceea ce privește marile sectoare industriale, majoritatea companiilor operând cu capital și comandă externă.

Un apel la rezistență și coerență

Nu este nici sfârșitul lumii și nici începutul ei. Este însă un moment în care lucrurile trebuie moderate cu maturitate. Dacă într-adevăr ne aflăm în fața unei schimbări majore, comunitatea tehnică și societatea în ansamblu trebuie să fie capabile de două atribute esențiale: rezistență și luciditate.

Va trebui, probabil, să îndurăm o perioadă mai austeră și să fim extrem de coerenți în alegerile economice și profesionale pe care le vom face. Dacă urmează o repetare a anilor '90, cu toate bunele și relele lor, avem avantajul experienței trecute.

Hai să facem lucrurile mai corect de data asta.