Rămași fără scuze și cu piesele dublate pe masă, n-am mai avut motiv de amânat. M-am apucat destoinic de treabă. Am proiectat cadrul principal al MAP-ului direct pe stilul industrial greu: l-am trimis la debitat pe laser și l-am îndoit la milimetru pe ABKANT.

Așa că am dat click pe „Plătește” și am intrat în starea de meditație specifică cumpărătorului de chinezării. Teoretic, trei săptămâni. Practic, primul colet s-a evaporat în neantul logistic, probabil rătăcit prin vreun depozit de unde Cargo-zeii au refuzat să îl mai elibereze. Clasicul „lost package”.

După ce am rezolvat mecanica, mental, am dat de adevăratul elefant din cameră. O altă chestie care îmi dezechilibra punctele energetice într-un mod extrem de intruziv era partea de electronică. Acolo recunosc: m-am dat bătut extrem de repede. Când am văzut schemele de punți H și managementul curentului, chakrele mele au intrat în grevă directă.

Mă gândeam într-o zi, cu aroganța clasică a omului care e dependent să facă ceva care mișcă, cum să fac un vehicul mic controlabil din telefon. Ceva simplu, ziceam eu. Evident, m-am blocat la primul obstacol major, ăla care te gâdilă la chakre: cum naiba îl fac să vireze fără să pară o cutie de pantofi care se împiedică?