Dacă e ceva ce mă enervează pe lumea asta mai mult, este să nu am posibilitatea să fiu nehotărât. Păi când mă duc eu la pescuit și trebuie să aleg între method feeder, coșuleț clasic sau pescuit la fitofag, și vreau să trec de la o metodă la alta absolut haotic, de ce trebuie să fiu pedepsit?

Rămași fără scuze și cu piesele dublate pe masă, n-am mai avut motiv de amânat. M-am apucat destoinic de treabă. Am proiectat cadrul principal al MAP-ului direct pe stilul industrial greu: l-am trimis la debitat pe laser și l-am îndoit la milimetru pe ABKANT.

Așa că am dat click pe „Plătește” și am intrat în starea de meditație specifică cumpărătorului de chinezării. Teoretic, trei săptămâni. Practic, primul colet s-a evaporat în neantul logistic, probabil rătăcit prin vreun depozit de unde Cargo-zeii au refuzat să îl mai elibereze. Clasicul „lost package”.

După ce am rezolvat mecanica, mental, am dat de adevăratul elefant din cameră. O altă chestie care îmi dezechilibra punctele energetice într-un mod extrem de intruziv era partea de electronică. Acolo recunosc: m-am dat bătut extrem de repede. Când am văzut schemele de punți H și managementul curentului, chakrele mele au intrat în grevă directă.

Mă gândeam într-o zi, cu aroganța clasică a omului care e dependent să facă ceva care mișcă, cum să fac un vehicul mic controlabil din telefon. Ceva simplu, ziceam eu. Evident, m-am blocat la primul obstacol major, ăla care te gâdilă la chakre: cum naiba îl fac să vireze fără să pară o cutie de pantofi care se împiedică?