Aventuri pe lângă mormântul lui Terente: Cum mi-a ucis Delta pofta de pescuit

Aventuri pe lângă mormântul lui Terente

Și ne-am hotărât noi într-o zi să ne ducem în Deltă la pescuit. După o săptămână, trei hăndrălăi și un puști erau pe drum spre ceva ce nu mai văzuseră până atunci. Cu speranțe mari pentru o captură capitală, ne-am aventurat spre ceea ce orice brașovean numește „tărâmul țânțarilor”.

După vreo cinci ore de drum, ne-am trezit mergând paralel cu Canalul Dunavăț și în fața unei mari întrebări: Noi unde campăm? Am parcurs vreo 30 de kilometri fără să găsim un petic unde să punem și noi un cort amărât. Ne-am întors vreo 15 kilometri, până când, lângă ceea ce părea a fi un mormânt, am văzut un spațiu gol... mic, dar liber. Ne-am apropiat și am observat un nume scrijelit pe crucea deja mult prea învechită: Terente.

Ce să vă zic... După patru zile de cafea făcută la foc de lemne, într-o aglomerație de pescari de aveai impresia că ești la un târg de mașini, nu în Deltă, după slalomuri repetate printre mizerii, după o „discuție imperioasă” cu niște bucureșteni care nu voiau să strângă după ei și după rapsodiile șacalilor din timpul nopții, ne-a ajuns aventura!

Nu ne-am mai întors în Deltă în anii următori și probabil că nu ne vom mai întoarce niciodată în acea Deltă.