Reșița - Orașul de fier al Banatului

Un secol de excelenta industriala

Reșița, supranumită „orașul de fier al Banatului”, a fost unul dintre cele mai importante centre industriale ale României pe parcursul secolului XX. Istoria industriei din Reșița între anii 1900-2000 este marcată de siderurgie, construcții de mașini și exploatare minieră, cu uzine care au produs locomotive legendare, poduri inovatoare și oțel pentru întreaga Europa. De la Uzinele de Fier și Oțel Reșița la TMK Reșița, această poveste reflectă ascensiunea, gloria  interbelica, naționalizarea comunistă și declinul anilor '90. Descoperă cum industria Reșița a modelat întreaga  economie națională a României.

Începutul Secolului: Dezvoltare Explozivă sub Austro-Ungaria (1900-1918)

La începutul anilor 1900, industria din Reșița era dominată de Furnalele Reșița , fondate în 1771. Sub administrația St.E.G. (Imperial Royal Privileged Austrian State Railway Company), uzinele produceau fontă, oțel, laminate, roți de căruță, unelte și locomotive cu abur. Exploatarea minieră din Ocna de Fier și Bocșa furniza minereu de fier. Combinatul era susținut  cu  cărbune de la exploatarea de la Anina.

Până în 1914, capacitatea de producție pentru domeniul feroviar a ajuns la 100 unități/an pentru locomotive. Se produceau inclusiv piese pentru poduri metalice și echipamente feroviare. Primul Război Mondial a accelerat producția de armament: tunuri, mine navale și mortiere. Cu un vârf de 22.000 de angajați, Reșița devenise un „complex industrial integrat”, cu mine, exploatări forestiere (pentru cărbune de lemn) și 134 km de căi ferate proprii. Populația orașului a crescut de la 10.000 la peste 19.000. 

Apogeul Interbelic: UDR – Gigantul Industrial al României Mari (1919-1939)

După Marea Unire din 1918, un decret regal din 1920 a transformat St.E.G. în Uzinele și Domeniile Reșița (UDR), cea mai mare companie românească de la acea vreme, cu un vârf de  30.000 angajați în 1940. UDR Reșița controla mine de fier, cărbune, cupru, aur, păduri de 88.000 ha și fabrici de cherestea.

Producții emblematice

Locomotive cu abur: 797 fabricate între 1926-1960, inclusiv locomotiva „Regele Ferdinand” (1926).

Poduri: Primul pod arcuit sudat din România (1930) și al treilea din Europa.

Armament și utilaj petrolier: Tunuri Vickers, utilaje pentru petrol (licență americană).

Mașini electrice: Prima fabrică infintata in 1922.

Criza economica din anii '30

În ciuda crizei din 1930 (șomaj, greve cu peste 7.000 participanți), UDR a dominat industria românească reușind sa livreze: 100% din locomotivele României, 90% oțel, 65% laminate. UDR reușește în aceasta perioada si exporturi în Europa având  contracte cu Vickers-Armstrong. În urma mișcărilor  sindicale puternice s-a impus trecerea de la  programul de muncă de 12 ore la cel de  8 ore și s-au introdus zilele concedii.

Războiul și Naționalizarea: De la Producție Militară la Stat (1940-1949)

Al Doilea Război Mondial a militarizat uzinele si ca rezultat s-a introdus programul de 10 ore, au apărut sabotajele si s-a sporit  producție de tunuri antiaeriene. In acea perioada s-a infuzat masiv capital german provenit de la Reichswerke Hermann Göring. 

1948: Naționalizare prin Legea 119. 

UDR devine Combinatul Siderurgic Reșița (CSR).

Transformarea forțată 

1954: se produce o compactare a  Combinatul Metalurgic Reșița (CMR). 

1962: se produce separarea  în CSR (siderurgie) și UCMR (mașini). 

Investițiile strategice au constat în  construirea   furnalului nr. 2 (1963) si  înființarea secțiilor de hidroagregate, turbine, motoare Diesel.  Produsele de la Reșița au fost exportate în 40 de tari ,fabricile livrând în total 1,5 mil. kW motoare electrice, 9,5 mil. CP Diesel.

1990- Lupta pentru supraviețuire până la epuizare 

Perioada de după 1990 a însemnat un tumult continuu al Reșiței marcat de privatizări, greve și demonstrații. 

Deznodământul 

Ultima pagina din povestea industriei reșițene ilustrează reorientarea spre producția de țevi din oțel. Peisajul devine dezolant odată cu dispariția minelor de cărbune si metale. 

Istoria Industriei din Reșița este o poveste copleșitoare de glorie mondială în contrast cu tentative repetate de supraviețuire. Astăzi, Reșița păstrează amintirea industriei doar în muzee.